Centrul satului Cristian este dominat, de secole, de o construcţie impozantă – o adevărată cetate, turnul înalt trădând existenţa şi a unei biserici. Este obiectivul turistic principal al localităţii, toate grupurile de vizitatori dorind să-l viziteze şi să cunoască, astfel, o parte din istoria acestor locuri. Este firesc, deoarece acest loc a fost ales de comunitatea săsească pentru a ridica prima lor biserică, o biserică mare, reprezentativă pentru „Insula Christiana”. Interesant este faptul că locul este deschis nefiind protejat decât de apele râului Cibin, pe o parte. Gândindu-ne la vremurile de început – din sec. al XIII-lea – saşii se orientau temeinic în apărarea aşezărilor şi a avutului lor. Ori faptul că, în prezent, remarcăm doar râul Cibin ce curge, lin, prin partea de sud-vest a localităţii dă de gândit.
Oare, în acest ţinut al râului Cibin, saşii şi-au întemeiat cetatea protejată doar dintr-o direcţie? Povestea diplomatului polonez Ieronim Laski ce susţinea că turcii i-ar fi oferit Transilvania cu condiţia să le ofere acestora posibilitatea cuceririi Sibiului trebuie să dea de gândit. Acum ştim că strategii saşi gândeau sistemul de apărare al marilor cetăţi pe un complex de bălţi şi terenuri inundabile. Iar lunca Cibinului, în amonte de Sibiu, are în configuraţia ei toate caracteristicile necesare şi suficiente pentru organizarea acestui sistem. Studiind harta iosefină a Cristianului se poate observa că amplasamentul iniţial al cetăţii era flancat de ape, chiar dacă în prezent nu mai există ramura nordică a Cibinului, traseul acestei fiind modificat.
Iniţial saşii au ridicat aici o bazilică romanică, cu hramul „Sf. Servatius” din care se mai pot observa doar primele trei nivele inferioare – caturile de jos de la turnul clopotniţă. Arhitectura în stil romanic este caracteristică Europei sec. XI-XIII, fiind promovată printr-un amplu program religios creştin, stilul păstrând forme de tradiţie romană, în care s-au integrat şi elemente carolingiene şi bizantine.
 Pe teritoriul actual al României primul monument romanic atestat este Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia (sf. sec. al XI-lea), iar în zona Sibiului păstrându-se o serie de bazilici cu trei nave, de inspiraţie renană: Cisnădioara, Cisnădie, Guşteriţa, Noul Săsesc, etc. |
În fotografie prezentăm cea mai apropiată şi reprezentativă bazilică romanică, biserica Sf. Mihail din Cisnădioara (Michelsberg) deoarece în documentul de atestare documentară a Insulei Christiana, din 1223, se prezintă şi „muntele Sf. Mihail”, locaţia acestei biserici, ce domină Cisnădioara şi Cisnădia. Documentul din 1223 prezintă „muntele Sf. Mihail împreună cu biserica și cu pământul ce ține de el”, acesta făcând parte din averea prepoziturii Sibiului, aceasta cedând-o regelui Andrei al II-lea (1205-1235). Acesta a dăruit-o magistrului Gocelinus. Magistrul, favorit al regelui, a vrut să-şi mântuiască sufletul şi a făcut-o donaţie abaţiei cisterciene de la Cîrţa. E remarcat că pe locul construcţiei s-au descoperit urmele unei aşezări străvechi din perioada La-Tène, dealul putând fi păstrător şi a altor surprize de ordin arheologic. Monumentul s-a păstrat autentic pentru că el nu a fost modificat în timp, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor din Transilvania. Caracteristica principală a catedralelor şi bisericilor romanice este masivitatea dar şi utilizarea arcurilor curbe pentru ferestre, arcade sau uşi. Descoperirile unor vestigii ale bisericilor romanice de la Sibiu sau Sebeş au demonstrat un fapt surprinzător: „acestea nu sunt mai mari sau mai îngrijit lucrate decât cele din mediul rural curent. Bisericile din Cisnădie sau Cincu nu sunt mai mici decât biserica iniţială din Sibiu. Chiar dacă cea din Sibiu era construită în comun de parohie şi de prepozitură, mult mai pretenţioasă a fost biserica parohială din Cincu, dintr-o zonă tipic cerealieră: aceasta a avut trei turnuri, o galerie de bifori şi o decoraţie bogată. Nici biserica parohială iniţială din Cristian, dintr-un vechi sat care era ulterior preponderent viticol, nu era mai mare sau mai somptuoasă”. Comparaţiile sunt necesare pentru fiecare observator al trecutului Transilvaniei, pentru a înţelege că evoluţia construcţiilor a fost independentă, generată de nevoile comunităţilor, moştenirea culturală actuală fiind dependentă de efortul acestor comunităţi de adaptare şi supravieţuire economică şi social-politică.
Vizitarea turnului clopotniţă permite oricărui turist şansa unică să admire localitatea de sus, de la înălţimea celor cca. 63 metri. Imaginile panoramice sunt unice, locul fiind nucleul central al satului Cristian, un spaţiu de observaţie în trecut, transformat în prezent în cel mai favorabil loc de belvedere al localităţii. În fiecare anotimp imaginile sunt diferite, cel mai potrivit moment fiind după ploaie, când aerul este curat şi vizibilitatea maximă. Este o adevărată descoperire să admiri satul iarna cu acoperişurile povârnite de albul frumos al zăpezii, primăvara cu verdele crud al vegetaţiei ce sparge monotonia şi cenuşiu caracteristic sfârşitului iernii dar şi toamna, cu ruginiu arborilor şi al munţilor ce-şi schimbă mantia multicoloră, în fiecare zi. Din acest loc de observare se pot studia străzile, vechile uliţe modernizate, cu casele atent construite ca într-un puzzle uriaş, cu şurile şi grădinile amenajate ca nişte mici cetăţi în miniatură. Aici fiecare poate constata că o comunitate poate construi pentru un veac sau pentru milenii. Structura gospodăriilor este identică şi trădează un mod de viaţă, respectiv o civilizaţie agricolă ce a supravieţuit timp de secole. Fiecare gospodărie este adaptată locului pe care este construită şi respectă regulile satului. Tot de aici se poate observa diferenţa dintre nucleul satului vechi şi noile extinderi ale localităţii, acestea fiind moderne, urbane ce importă soluţii arhitectonice novatoare.
Urcând treptele turnului puţini observă conceptul constructiv şi rolul secundar al turnului clopotniţă. Sus pe colţurile turnului străjuiesc patru mici turnuleţe, amplasate simetric în jurul piramidei octogonale ale vârfului ascuţit al turnului. Cele patru turnuri simbolizează un privilegiu al localităţii, respectiv dreptul de a condamna prin sabie, drept statuat prin „Jus Gladii”.
Intrând în turn la primul nivel descoperim bolta în cruce, sub formă de portic, cu portalul amplasat în faţada de apus şi “trei arcade semicircular deschise în colateralele ce flancau turnul, şi înspre nava centrală”. La nivelul al doilea există – de regulă – o largă deschidere semicirculară spre nava centrală, practic un spaţiu ca o tribună ce servea cântăreţilor din corul bisericii. Pe partea nordică se poate cunoaşte structura zidăriei brute, construită din piatră de râu şi cărămidă, materiale de construcţie tradiţionale, existente la discreţie în împrejurimi. A doua intrare în turn este vizibilă între nivelul unul şi al doilea, pe latura sudică, intrare care duce printr-o galerie îngustă spre nivelul al treilea. Galeria este încastrată în grosimea peretelui de vest (unde se află o deschizătură spre tribuna turnului) şi nord, demonstrând tehnica construcţiilor săseşti din sec. al XIII-lea. Se ştie că între nivelul trei şi patru era o platformă de bârne, ambele nivele fiind străpunse de metereze spre sud, nord şi vest, pentru ca prin zidul de sud să urce o galerie spre nivelul cinci. Intrarea spre podul bisericii este vizibilă pe peretele de est. Nivelul al cincilea păstrează urmele vremurilor în care aici se afla scaunul clopotelor, ferestrele fiind îngustate odată cu mutarea scaunului la nivelul opt. Înălţarea turnului cu două etaje superioare (din cărămidă) a crescut înălţimea turnului la opt etaje, ultimul având destinaţia scaunului clopotelor. La 1805 turnul bisericii suferă o reparaţie substanţială, el fiind avariat de cutremur, fiind înălţat şi dotat cu cele patru turnuleţe de colţ.
La mijlocul sec. XIV-lea s-a transformat basilica romanică într-o biserică hală construindu-se corul principal şi cele două laterale mai scurte ce „se închid spre est cu trei abside, ca la basilica din Richiş”. În acest secol lucrările la biserică se suspendă pentru a se ridica fortificaţia de apărare, o centură necesară pentru protecţia bisericii de invaziile turceşti. Zidul inelar include şi „turnul slăninii” – din sud-vestul bisericii – nivelul mjlociu al turnului servind drept capelă, temporar. Nivelul superior se sprijinea pe console, prin acestea deschizându-se gurile de turnarea păcurii, guri situate la baza ultimului nivel. Prin demolarea nivelului superior, acoperişul sub formă de coif răsucit s-a plasat direct pe aceste console. În plină perioadă de criză agrară în multe sate s-au păstrat vechile biserici romanice fără a mai fi transformate. Spre deosebire de aceste sate, în zonele viticole, existând venituri substanţiale, s-au construit „biserici gotice de mari dimensiuni: fie bazilici (Richiş, Aţel), fie biserici – hală (Moşna – Biertan) sau în sate mai mici, biserici – sală (Valea Viilor, Băgaciu). Într-un sat viticol din zona Sibiului, la Cristian, se transforma vechea biserică romanică într-o biserică – hală gotică. În această perioadă, s-au construit, mai ales, marile biserici gotice orăşeneşti, începând cu Biserica Neagră din Braşov şi până la biserica din Sibiu; ultima din această serie este aceea din Bistriţa, la care apar déjà unele elemente de stil renascentist.”
La mijlocul sec. al XV-lea se reîncep lucrările terminându-se bolta corului “supraetajată cu un cat de apărare, spre care urcă, pe peretele nordic, un turnuleţ cilindric cu scară spiralată.” Din acele vremuri s-ar fi păstrat un contract cu meşterul pietrar sibian Andreas Lapicida, sub conducerea lui executându-se lucrările de pietrărie între 1472-1498. Lucrările au constat în “înălţarea zidurilor exterioare ale colateralelor, în înlocuirea pereţilor navei central prin pile ce se înalţă de pe baze octogonale, bogat profilate cu baghete între opt cavete, profilurile continuându-se fără demarcaţie în nervurile bolţii compuse din romburi în formă de plasă”.
Din culisele acelui contract ne relatează Juliana Fabritius Dancu, în lucrarea amintită, datele ajutând la datarea construcţiilor. Astfel se ştie că între meşterul Andreas Lapicida şi Sfatul comunei a intervenit un litigiu legat de drepturile băneşti. Meşterul a mai solicitat 100 de guldeni, justificându-i ca fiind pentru boltirea şi ornamentarea ferestrelor, aceştia nefiind prevăzuţi în contract. În clauzele iniţiale transformarea bisericii era negociată la 400 de guldeni. Aflăm că “acelaşi lucru se întâmplase şi la Moşna, unde tot meşterul Andreas transformase basilica gotică timpurie într-o biserică-hală. De aceea, plebanul Johannes de la Moşna a intervenit în proces cu o scrisoare, datată 8 noiembrie 1498, prin care se referea la încheierea contractului la care asistase împreună cu Thomas Altemberger, primar al Sibiului în 1472. Contractul nu putea fi deci încheiat înaintea acestui an, dar nici după 1486, an în care plebanul Petrus din Cristian, care reprezenta comuna la semnarea contractului, a decedat. Contractul pentru reconstruirea bisericii din Cristian s-a încheiat deci în perioada 1472-1486, iar clădirea a fost terminată în 1498, când s-a ivit disputa pentru remunerarea totală a lucrării”.
 |
| Imagine cu biserica, la slujbă, înainte de 1989 |
Caracteristica fortificaţiilor din Cristian o reprezintă spaţiul îngust între cele două ziduri de incintă (cca. 3 m) Această particularitate poate fi observată, azi, doar în partea de sud-vest a cetăţii, singura zonă care a conservat zidul inelului interior.
Vechea intrare în cetate era situată sub un turn (cca. 1580), ce nu mai există azi, fiind demolat. Intrarea făcea legătura celor două ziduri (interior cu exterior), zidul exterior fiind construit tot în sec. XV. Amândouă zidurile erau prevăzute – înconjurând incinta pe interior – cu coridoare de apărare acoperite, spaţiu în care apărătorii cetăţii aveau accesul pentru supraveghere şi pregătirea luptei.
Centura exterioară este puternic întărită de cinci turnuri, fiecare cu câte trei nivele. Spre sud, s-a construit un nou turn octagonal (în jurul anilor 1750) pentru poarta de intrare, cel vechi fiind distrus din fundaţie de apele Cibinului, odată cu ieşirea râului din albie. Lângă noua poartă de intrare s-a construit locuinţa paznicului. În interiorul incintei s-au făcut cămările de provizii, acestea putând servi şi ca adăpost pentru familiile ţăranilor, în timp de asediu.
În nordul cetăţii, în jurul anilor 1550, s-a delimitat o curte – ogradă în formă rectangulară cu destinaţia pentru creşterea animalelor, aceasta fiind divizată printr-un zid dublu, formându-se practic două curţi. În prima curte se construieşte casa parohială ce dispune în colţul de nord-vest de un amvon – “sacnasiu” cu trei ferestre mici – supranumit şi amvonul “ciumei”. Din acest amvon se ţineau slujbele în perioada marilor molime, credincioşii fiind adunaţi în curte, sub cerul liber. În jurul anului 1800 s-a construit casa parohială în forma actual, construcţia fiind orientată spre partea medievală a bisericii.
Altarul cu răstignirea – ca tablou principal – este achiziţionat în 1719, fiind un document al artei baroce provinciale; încastrarea altarului în stil rococo a fost adăugată la finele sec. XVIII-lea.
Orga a fost construită de Johannes Hahn în 1775. În 1794 s-au introdus în cor galerii, tăbliile parapeţilor de lemn pictându-se în aceiaşi perioadă.
În anii 1972-75 au loc mari reparaţii la biserica fortificată fiind înlăturate urmele făcute de cutremur.
Casa parohială cu parter şi etaj este monument istoric.
Relieful din imagine se poate observa că es te încastrat în peretele sudic al exteriorului cetăţii, fiind considerat o cheie de boltă a vechii bazilici romanice iniţiale. Anul încastrării este 1731.La biserica din Cristian (judeţul Braşov) s-au păstrat, din vechea bazilică romanică, trei chei de boltă decorate cu bustul lui Iisus, un Agnus Dei şi o floare de cireş, ceea ce a demonstrat existenţa unui atelier de filiaţie cisterciană. (aflat sub influenţa mânăstirii din Cîrţa) |
Majoritatea grupurilor sunt invitate să intre direct în inima cetăţii. Vizitele sunt scurte, programul turistic fiind atent „cenzurat”, de timp. De la venirea în ţară până la plecare toţi turiştii din grupurile organizate au un program orar, fixat de agenţia de turism organizatoare. Orice abatere de la program poate conduce la comprimarea programului şi în final, la neatingerea unor obiective.
Dar oare vizitarea cetăţii fortificate este relevantă pentru a înţelege şi a cunoaşte comuna Cristian?
 |
Harta Iosefină cu intravilanul localităţii Cristian în sec. XVIII-lea
Pe această hartă se observă Râul ăl mic (Hinterbach) situat în partea de nord a localităţii şi poziţionarea bisericii fortificate
Material preluat din lucrarea monografica de incurajare a activitatilor turistice.